Colțul cu icoane este „biserica mică” a familiei: unde te rogi dimineața și seara, unde aprinzi lumânarea de sărbătoare și unde copiii învață să facă semnul crucii.
În tradiția ortodoxă, casa nu e doar loc de odihnă - e loc unde Hristos este primit în familie. Icoanele nu înlocuiesc biserica, dar te țin legat de ea între duminici.
Tradiția așază icoanele într-un loc liniștit, curat, spre răsărit dacă se poate (spre est). Nu în baie, deasupra patului de oaspeți sau lângă gunoi. O poliță mică, un dulap închis sau un perete liber din living sau dormitor sunt potrivite.
Minim: Hristos și Maica Domnului (Icoana Împărătească a casei). Adaugă sfântul ocrotitor al familiei, al copiilor sau al parohiei. Nu umple peretele haotic - câteva icoane bine alese sunt mai bune decât zece fără legătură.
Icoanele noi se duc la biserică ca preotul să le sfințească (cu aghiazmă și rugăciune). Nu e superstiție - e primirea lor în viața liturgică a casei. La sfințirea casei (sfeștania), preotul binecuvântează și colțul cu icoane.
Aprinde o lumânare la sărbători, în zile de post sau când te rogi pentru cineva. Stinge-o înainte de a ieși din casă. Rugăciunea de seară la icoane leagă familia - chiar și câteva minute.
Învață-i să facă semnul crucii și să sărute icoana fără teamă. Nu folosi icoana ca pedeapsă sau decor. O icoană mică la patul copilului (binecuvântată) îi amintește de îngerul păzitor.
Icoana nu „ține departe duhurile” ca un amulet și nu atrage norocul dacă o pui într-un colț „norocos”. Cinstirea e rugăciune și respect; protecția magică fără viață creștină e superstiție. Dacă icoana e doar pe perete și nu te rogi, e decor · nu colțar.
Vezi și Icoane ortodoxe · ce privesc de fapt, de ce ținem icoane în casă, ce înseamnă icoanele din biserică, sfințirea casei, rugăciunile de dimineață și seară și învățătură vs rânduială vs superstiție.
